Transformare, conversie motor asincron trifazat in generator

TRANSFORMARE MOTOR ASINCRON IN GENERATOR 1

Motoarele asincrone pot fi  motoare trifazate, sau motoare monofazate, adică construite pentru a funcţiona în curent alternativ trifazat sau în curent alternativ monofazat. In cazul nostru, pentru ca motorul asincron trifazat, din dreapta imaginii, să producă curent electric lucrând în regim de „generator” trebuie să i se monteze  în paralel pe fiecare înfăşurare câte un condensator. Valoarea totală a acestor condensatori, in functie de puterea motorului, trebuie să fie între 40 şi 400 uF, la o tensiune de 450V C.A. – atenţie condensatorii trebuie să fie de lucru nu de pornire.  Obţinerea regimului corect de lucru se face prin tatonări până se găseşte  valoarea convenabilă, fara fluctuatii de curent.

Cealaltă condiţie este ca motorul să fie rotit la o turaţie mai mare decât turaţia lui nominală. Ca un exemplu, un motor de 1500 W având turaţia nominală de 3000 RPM, va fi adus la o turaţie de 3100 – 3150 RPM. În aceste condiţii el va furniza la borne o putere  cu circa 20 % mai mică decât  avea el nevoie pentru a funcţiona ca motor – în cazul nostru cam 1200 W.

Aceasta metoda reprezinta si o solutie de a obtine curent trifazat acolo unde avem doar retea de curent monofazat.

Bobinaj, rebobinari motoare lift tip troliu

bobinaj timisoara motor lift  Rebobinam motoare de lift industriale, tip troliu, cu una, doua si trei turatii sau alimentate prin invertor.

Motoarele de lift industriale de generatie mai veche au incorporate, de obicei, doua bobinaje distincte. Primul bobinaj cu conexiuni tip Dahlander are doua turatii  folosite pentru vitezele mari. Acestea pot fi in perechi de 3000/1500 rot/min, 1500/750 rot/min. Al doilea bobinaj are o singura turatie de viteza mica si este folosita la pozitionarea sarcinii. Cele de generatie recenta au incorporate un singur bobinaj si sunt actionate prin intermediul inverterelor, care pot asigura toata gama de viteze necesare. Motoarele alimentate prin invertor pot avea in constructie si magneti permanenti, pentru eficienta sporita si gabarit redus.

In cadrul atelierului putem rebobina acest tip de motoare electrice. Rebobinarea motoarelor cu turatii multiple necesita personal cu experienta indelungata, pentru a avea abilitatea de a suprapune bobinajele in ancosele statorului, astfel incat acestea sa fie izolate corespunzator si sa aiba dimensiunile potrivite. De asemenea, experienta si cunostintele tehnice sunt necesare la efectuarea conexiunilor infasurarilor polare. Dupa rebobinare, toate motoarele vor fi impregnate si uscate in cuptorul electric, pentru o buna rezistenta mecanica si electrica la vibratiile induse de solicitarile electromecanice in timpul functionarii.